Politica de protecție a datelor pentru site-ul www.business-partner.kaufland.md/ro
Tratăm cu seriozitate protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal și ne străduim să vă oferim informații cuprinzătoare despre prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal.
Următoarele informații privind protecția datelor vi se aplică atunci când utilizați Portalul Partenerilor de Afaceri și când vizitați site-ul nostru www.business-partner.kaufland.md/ro. Cadrul legal general este reprezentat de Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal (în continuare – „Legea 133”).
Numele și datele de contact ale operatorului
„Kaufland” S.R.L.
str. Sfatul Țării 29
MD-2012 Chișinău, Republica Moldova
Telefon: +373 22 85 93 00
E-mail: bpp.support@kaufland.com
Datele prelucrate atunci când ne vizitați website-ul
Scopurile și temeiurile legale ale prelucrării
Atunci când vizitați website-ul nostru, sunt generate log-uri conținând următoarele informații:
- website-ul/aplicația prin care ați accesat website-ul nostru (adresa URL)
- adresa IP
- data și ora accesării
- solicitarea clientului
- codul de răspuns http
- volumul de date transmis
- numele si URL-ul fișierului solicitat
- informații despre tipul browser-ului și sistemul de operare pe care îl utilizați la accesare website-ului
- numele furnizorului dumneavoastră de internet
Temeiul legal pentru prelucrarea datelor cu caracter personal enunțate este art. 5 alin. (5) lit. e) din Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 20/2009 privind prevenirea și combaterea criminalității informatice și în mod corespunzător art. 6 alin. (1) lit. (f) din GDPR. Interesul nostru legitim derivă din interesul de a ne proteja sistemele și de a preveni activitatea neconformă sau frauduloasă de fiecare data când un utilizator accesează website-ul nostru.
Când prelucrarea datelor menționate mai sus este necesară pentru întreprinderea demersurilor pentru încheierea unui contract sau în cadrul executării contractului, prelucrăm datele dumneavoastră în temeiul art. 5 alin. (5) lit. a ) din Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal și art. 6 alin. (1) lit. b) din GDPR.
Destinatari/categorii de destinatari
Ca regulă, nu transferăm datele către părți terțe în afara Grupului Kaufland. În situații excepționale, putem avea persoană/e împuternicită/e care să prelucreze datele în numele nostru. Acești împuterniciți sunt selectați cu atenție și responsabilitățile acestora legate de prelucrare sunt stabilite printr-un contract sau instrucțiune în conformitate cu prevederile art. 29, 30 și 32 alin. (5) lit. i) din Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal și în mod corespunzător art. 28 din GDPR.
Obligația de a furniza date
Nu sunteți obligat de nicio clauză legală sau contractuală să ne furnizați date cu caracter personal. Cu toate acestea, astfel de date vor fi prelucrate pentru considerente tehnice la momentul la care accesați website-ul nostru. Singura modalitate de a evita prelucrarea de date este prin încetarea utilizării website-ului nostru.
Perioada de stocare
Stocăm datele menționate mai sus pentru o perioadă de 7 zile.
Utilizarea modulelor cookie
Pe pagina noastră www.business-partner.kaufland.ro pentru „Portalul Partenerilor de Afaceri” sunt utilizate module cookie. În Portalul Partenerilor de Afaceri nu sunt utilizate module cookie.
Scopurile și temeiul juridic al prelucrării
Scopul modulelor cookie este de a personaliza site-ul web în funcție de vizita utilizatorului și de a facilita utilizarea site-ului web. Modulele cookie nu dăunează dispozitivului terminal și nu conțin viruși, troieni sau alte programe malware. Cookie-urile sunt fișiere text de mici dimensiuni pe care site-ul web le transferă în fișierul cookie al browser-ului de internet de pe dispozitivul utilizatorului și le stochează acolo pentru a fi accesate ulterior, astfel încât utilizatorul să fie recunoscut atunci când vizitează din nou site-ul web. Un modul cookie conține, de obicei, numele domeniului din care provine, „durata de viață” a cookie-ului și un identificator unic.
Cookie-urile și celelalte tehnologii utilizate pentru a procesa datele de utilizare a site-ului web sunt folosite în următoarele scopuri, în funcție de categorie:
- Necesare din punct de vedere tehnic: Acestea sunt cookie-uri și tehnologii similare care sunt necesare pentru a utiliza serviciile noastre (de exemplu, pentru a afișa corect site-ul nostru web/ funcțiile pe care le-ați solicitat sau pentru a consemna înregistrarea dumneavoastră).
Pentru utilizarea acestor module cookie nu este nevoie de consimțământul dumneavoastră, în lipsa acestora website-ul nu poate funcționa conform scopului urmărit de operator.
- Preferințe: Aceste cookie-uri ne permit să ținem cont de preferințele dumneavoastră, pentru a îmbunătăți experiența de utilizare a site-ului. De exemplu, este posibil să folosim preferințele dumneavoastră pentru a afișa site-urile noastre web în limba dumneavoastră. De asemenea, ne ajută să evităm să vă prezentăm produse care nu sunt disponibile în regiunea dumneavoastră.
Utilizarea modulelor cookie de preferințe se întemeiază pe art. 5 alin. (1) din Legea 133 – consimțământul dumneavoastra.
- Statistici: Prin aceste metode, putem înregistra modul în care sunt utilizate serviciile noastre în statistici anonimizate. Acest lucru ne permite să furnizăm serviciile într-o manieră mai specifică. De asemenea, putem utiliza statisticile pentru a determina cum putem adapta mai bine site-urile noastre web la obiceiurile utilizatorilor noștri.
Utilizarea modulelor cookie statistice se întemeiază pe art. 5 alin. (1) din Legea 133 – consimțământul dumneavoastra.
- Marketing: Acest tip de cookie-uri ne permite să vă arătăm un conținut publicitar adecvat pe baza unei analize a comportamentului dumneavoastră de utilizare a site-ului. Comportamentul dumneavoastră de utilizare poate fi urmărit pe mai multe site-uri web, browsere sau dispozitive datorită ID-ului de utilizator (identificator unic).
Utilizarea modulelor cookie de marketing se întemeiază pe art. 5 alin. (1) din Legea 133 – consimțământul dumneavoastra.
În funcție de scop, utilizarea modulelor cookie și a tehnologiilor comparabile pentru prelucrarea datelor se extinde în special la următoarele tipuri de date cu caracter personal:
Cookie-uri necesare din punct de vedere tehnic
- Date introduse de către utilizator pentru a stoca datele introduse pe mai multe subpagini;
- Date de autentificare pentru a identifica un utilizator după conectarea în cont, astfel încât să puteți accesa conținutul autorizat (de ex. contul partenerului de afaceri) la vizitele ulterioare;
- Incidente legate de securitate (de ex. detectarea încercărilor de autentificare eșuate în mod repetat);
- Date pentru redarea de conținut multimedia (de ex. redarea de videoclipuri (de produs) la alegerea dumneavoastră).
Cookie-uri legate de preferințe
- Setări pentru individualizarea interfeței cu utilizatorul care nu sunt legate de un identificator permanent (de ex. selectarea limbii active).
Cookie-uri statistice
- Profiluri de utilizator pseudonimizate cu informații privind utilizarea site-urilor noastre web. Acestea conțin în special:
- tipul/versiunea browser-ului,
- sistemul de operare utilizat,
- URL de referință (adică pagina vizitată anterior),
- numele de gazdă al computerului de la care se face accesul (adresa IP),
- ora solicitării serverului,
- ID de utilizator individual, și
- activități pe site-urile web (comportament de navigare).
- Adresa IP este anonimizată în mod obișnuit, astfel încât în baza acesteia nu se va putea realiza o legătură cu persoana dumneavoastră.
- Stocăm ID-ul de utilizator împreună cu alte date pe care ni le furnizați (de ex. Numele, adresa de e-mail) numai dacă ne acordați un consimțământ expres, pe cale separată. Nu vă putem identifica doar cu ajutorul ID-ului de utilizator.
Cookie-uri de marketing
- Profiluri de utilizator pseudonimizate cu informații privind utilizarea site-urilor noastre web. Acestea conțin în special:
- adresa IP,
- ID de utilizator individual,
- produse care ar putea fi de interes pentru dumneavoastră, și
- activități pe site-urile web (comportament de navigare).
- Adresele IP sunt anonimizate în mod obișnuit, astfel încât în baza acestora nu se va putea identifica persoana dumneavoastră.
- Stocăm ID-ul de utilizator împreună cu alte date pe care ni le furnizați (de ex. numele, adresa de e-mail) numai dacă ne acordați un consimțământ expres, pe cale separată. Nu vă putem identifica doar cu ajutorul ID-ului de utilizator.
- Teoretic, putem partaja ID-ul de utilizator și profilurile de utilizator asociate cu terțe părți prin intermediul furnizorilor de rețele de publicitate, în cazul în care ne-ați oferit un consimțământ în acest sens.
- Temeiul juridic pentru utilizarea modulelor cookie pentru stocarea preferințelor, pentru statistici și în scopuri de marketing, precum și a tehnologiilor comparabile, este consimțământul dumneavoastră în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Legea 133.
- Temeiul juridic pentru utilizarea cookie-urilor tehnice și a tehnologiilor comparabile este art. 5 alin. (5) lit. a) din Legea 133, adică prelucrăm datele dumneavoastră pentru a vă putea furniza serviciile noastre ca parte a îndeplinirii măsurilor precontractuale și a executării contractului.
Vă puteți opune în orice moment acestei colectări și stocări de date, cu efect pentru viitor. Pentru a face acest lucru, trebuie doar să faceți clic pe următorul link de aici și să confirmați obiecția dumneavoastră pe pagina care poate fi accesată prin acest link. Prin eliminarea bifelor corespunzătoare, vă revocați simplu și ușor consimțământul pentru scopurile de prelucrare respective.
Destinatari/categorii de destinatari
În contextul prelucrării datelor cu ajutorul cookie-urilor și al unor tehnici similare de prelucrare a datelor, putem transmite datele dumneavoastră unor furnizori de servicii specializați, în special din domeniul marketingului online. Aceștia prelucrează datele dvs. în numele nostru în calitate de împuterniciți, sunt selectați cu atenție în fiecare caz și sunt obligați prin contract în conformitate cu articolul 30 din Legea 133. Toate companiile enumerate ca furnizori în informațiile noastre privind cookie-urile, cu excepția cazului în care au fost numite ca operatori (în cadrul unei relații de operatori asociați) în această secțiune, acționează în calitate de împuterniciți.
Perioada de stocare
Perioada de stocare a modulelor cookie poate fi găsită în instrucțiunile noastre privind modulele cookie.
Dacă în coloana "Expirare" este introdus termenul "persistent", cookie-ul va fi stocat permanent până când vă veți revoca consimțământul.
Dacă în coloana "Expirare" este indicat "sesiune", cookie-ul va fi stocat pe durata vizitei dumneavoastră pe site. De îndată ce încheiați sesiunea respectivă sau vă închideți browserul, cookie-urile stocate local sunt șterse.
Webtracking prin intermediul Adobe Analytics
Scopul prelucrării de date/temeiul legal: Acest site web utilizează serviciul de analiză web Adobe Analytics pentru a evalua accesul utilizatorilor la acest site web. Prelucrarea datelor se bazează pe consimțământul dumneavoastră (art. 5 alin. (1) din Legea 133). Folosim informațiile colectate pe durata utilizării paginilor noastre web (adică: pagina de pe care s-a solicitat fișierul, denumirea fișierului, data și ora interogării, cantitatea de date transferată, statusul accesării precum „Fișier transferat”, „Fișierul nu a fost găsit” etc., o descriere a tipului navigatorului folosit și o adresă IP anonimizată - din care s-au tăiat ultimele trei cifre) pentru ghidarea utilizatorului, evaluări statistice, adaptarea paginilor noastre web la necesitățile dvs., afișarea publicității pe pagina web (afișarea unor informații despre produse pe butoanele corespunzătoare ale acestei pagini web care să corespundă comportamentului dvs. de navigare pe www.business-partner.kaufland.md/ro) și în scopul apărării împotriva unor interogări neregulate a paginii noastre web. În acest scop utilizăm cookie-uri prin care se dirijează conexiunea dvs. la paginile noastre web pe durata sesiunii. Fiind împuternicită de noi, societatea Adobe Systems GmbH, în situația în care ne oferiți consimțămâtul, va plasa în acest scop un cookie permanent în navigatorul dvs. de internet pentru a crea un profil de utilizator pseudonimizat. Prin intermediul acestui cookie permanent este posibilă recunoașterea browserului dvs. cu ocazia unei noi accesări a acestei pagini web. Acest lucru servește publicității, studiului de piață și configurării paginii noastre web într-o manieră care să corespundă nevoilor utilizatorilor.
Pentru evitarea oricărui dubiu, vă aducem la cunoștință că este exclusă o referință personală directă a informațiilor stocate pe serverele Adobe, deoarece Adobe Analytics este utilizat cu setările "Before Geo-Lookup: Replace visitor's last IP octet with 0" și "Obfuscate IP-Removed". Setarea "Before Geo-Lookup: Replace visitor's last IP octet with 0" (Înainte de Geo-Lookup: Înlocuiți ultimul octet IP al vizitatorului cu 0) asigură anonimizarea adresei IP înainte de această așa-numită geolocalizare prin înlocuirea ultimului octet al adresei IP cu zerouri.
Datele colectate prin intermediul tehnologiei Adobe-Analytics nu se utilizează pentru identificarea personală a utilizatorilor acestei pagini web. Datele de utilizare stocate în cookie nu se vor corela nici cu date cu caracter personal prin intermediul purtătorului pseudonimului. Temeiul juridic pentru această stocare de date și pentru utilizare prin intermediul cookie-ului permanent o constituie art. 5 alin. (1) din Legea 133.
Puteți să vă opuneți oricând, cu efect pentru viitor, colectării și stocării de date prin intermediul cookie-ului permanent plasat de Adobe Systems GmbH. În acest sens trebuie să faceți click pe acest link și să vă confirmați opoziția pe pagina către care veți fi redirecționat. În acest caz, Adobe va plasa un cookie permanent de tipul „Do not track” în navigatorul dvs., iar tehnologia Adobe nu va mai fi utilizată.
Destinatari / Categorii de destinatari: În cursul prelucrării datelor dvs., acestea vor fi dezvăluite / transmise în cadrul societății Kaufland doar următorilor destinatari (departamentul de specialitate marketing/BI Kaufland). În măsura în care Adobe sau alți prestatori de servicii tehnice vor accesa datele în scopul oferirii unor servicii de suport, accesul se va realiza doar după încheierea unor contracte cu aceștia privind prelucrarea prin persoane împuternicite în conformitate cu art. 30 din Legea 133.
Opțiuni de retragere pentru cookie-urile și tehnologiile de urmărire utilizate
În cazul în care prelucrarea datelor se bazează pe consimțământul dvs. în conformitate cu art. 5 alin. (1) din Legea 133, vă puteți revoca consimțământul în orice moment cu efect pentru viitor, fără a afecta legalitatea prelucrării anterioare.
Consimțământul dvs. se aplică următoarelor domenii: Website www.business-partner.kaufland.md
Care sunt drepturile subiecților de date cu caracter personal?
În calitate de subiect al datelor cu caracter personal, aveți dreptul la informare (conform art. 12 din Legea 133), dreptul de acces la datele sale cu caracter personal (conform art. 13 din Legea 133), dreptul de intervenție asupra datelor cu caracter personal (conform art. 14 din Legea 133), dreptul de opoziție (conform art. 16 din Legea 133), dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale (conform art. 17 din Legea 133), dreptul de acces la justiție (conform art. 18 din Legea 133). În cazul în care prelucrarea de către Kaufland a datelor cu caracter personal se bazează pe consimțământ, aveți dreptul de a revoca acest consimțământ în orice moment, cu efect pentru viitor.
În cazurile menționate mai sus, dacă aveți întrebări sau reclamații, vă rugăm să contactați responsabilul cu protecția datelor, în scris sau prin e-mail.
De asemenea, aveți dreptul de a depune o reclamație în fața Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal.
Date de contact ale responsabilului cu protecția datelor
E-mail: protectiadatelor@kaufland.md
Adresă poștală:
„Kaufland” S.R.L.
str. Sfatul Țării 29, MD-2012 Chișinău, Republica Moldova
În atenția responsabilului cu protecția datelor